Colegiile și liceele s-au redeschis în Afganistan numai pentru băieți3Foto© publika.md

Colegiile și liceele s-au redeschis în Afganistan numai pentru băieți

, 5 știri, 11 vizualizări

Numai băieții au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la școală în colegiile și liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban "să nu lase fetele deoparte", relatează AFP citată de Agerpres.

La zece zile după redeschiderea universităților private din țară, Ministerul Educației a anunțat vineri că "toți profesorii bărbați și elevii" din ciclul secundar își vor începe activitatea, fără a spune nimic despre fete. Această incertitudine riscă să îngrijoreze și mai mult o parte a populației afgane și comunitatea internațională, care se tem că vor vedea același scenariu ca în momentul primei veniri la putere a fundamentaliștilor, între 1996 și 2001.

Mișcarea islamistă a avut o politică în mod special brutală față de femei, care nu aveau voie să muncească, să studieze, să facă sport sau să iasă singure pe stradă. După plecarea talibanilor înlăturați de o coaliție internațională condusă de SUA, femeile au putut să-și recupereze progresiv drepturile fundamentale și să aibă acces la meserii care le-au fost interzise, precum cele de judecător, parlamentar sau pilot.