Creditele vor fi mai scumpe: Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază până la 21,50%3Foto© tv8.md

Creditele vor fi mai scumpe: Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază până la 21,50%

, 7 știri, 8 vizualizări

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), cu vot unanim, a decis joi, 4 august, majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 21,50 la sută anual. De asemenea, se măresc ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight: până la 23,50 la sută și, respectiv, 19,50 la sută anual.

Totodată, au fost majorate și normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă. Astfel, începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 16 august 2022 – 15 septembrie 2022, acestea au fost stabilite în mărime de 37,0 la sută din baza de calcul, iar începând cu perioada de aplicare 16 septembrie 2022 – 15 octombrie 2022, la nivelul de 40,0 la sută din baza de calcul.

În același timp, se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă. Așadar, începând cu perioada de aplicare 16 august 2022 – 15 septembrie 2022, acestea au fost stabilite la nivelul de 42,0 la sută din baza de calcul, iar începând cu perioada de aplicare 16 septembrie 2022 – 15 octombrie 2022, la nivelul de 45,0 la sută.