Creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului sau Ispasul7Foto© realitatea.md

Creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului sau Ispasul

, 11 știri, 5 vizualizări

Potrivit cărților bisericești, Înălțarea Domnului reprezintă ultimul eveniment de viață pământească a lui Iisus Hristos. Biserica afirmă că această zi este la fel de importantă ca Paștele. Conform tradiției, de Ispas, creștinii se salută cu "Hristos s-a Înălțat!" și “Adevărat s-a înălțat!”.

Spre deosebire de Paști, când ouăle se înroșesc în Joia Mare, pentru Înălțarea Domnului, ouăle se vopsesc chiar în ziua sărbătorii. Este ultima zi din an în care se mai vopsesc și se împart ouă roșii. Ouăle se duc la Biserică, iar la sfârșitul slujbei se dau de pomană săracilor. În ajun, gospodinele pregătesc pască, scrie sursa citată.

Cărțile bisericești, de asemenea, mărturisesc că, după înviere, Iisus Hristos s-a arătat apostolilor timp de trei zile, după care s-a înălțat la cer de față cu ei. Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât este o expresie a preamăririi cerești a lui Iisus Hristos. “Învingând moartea, Hristos, a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. La izbânda lui ia parte întreaga natură umană”, se arată într-una din Evanghelii. Totodată, în predicile lor preoții afirmă că “spiritualitatea Înălțării se întemeiază pe speranță”.