De sărbători, Loteria Națională a oferit câștiguri de peste 14,5 milioane de lei3Foto© ziarulnational.md

De sărbători, Loteria Națională a oferit câștiguri de peste 14,5 milioane de lei

, 5 știri, 10 vizualizări

În perioada 1 decembrie – 15 ianuarie, Loteria Națională a oferit câștiguri în valoare de 14 575 000 de lei. Dintre acestea, 19 norocoși au descoperit premii mari în bilete de loterie în sumă de 5 619 439 de lei.

Startul perioadei cu câștiguri fantastice a fost dat de către Andrei Cebotari din Țareuca, raionul Rezina. În data de 9 decembrie, bărbatul a câștigat premiul de TOP din biletul ”Piramidele de Aur” – 2 000 000 de lei! Norocosul planifică să investească această sumă în apartamente pentru fiecare dintre cei trei fii ai săi, dar și să facă reparație în casă.

La exact o săptămână, în data de 16 decembrie, lista milionarilor cu acte în regulă a fost completată de către Alecu Bologa din Corlăteni, raionul Râșcani. Acesta a câștigat premiul maxim, de 1 000 000 de lei, din biletul ”Loto+”, ediția a treia. Cel de-al 15-lea milionar al Loteriei Naționale planifică să investească banii în viitorul copiilor săi.