Depozitele persoanelor fizice și juridice sunt în scădere în primele 9 luni ale anului2Foto© deschide.md

Depozitele persoanelor fizice și juridice sunt în scădere în primele 9 luni ale anului

, 4 știri, 8 vizualizări

Pe parcursul a nouă luni ale anului s-au micșorat depozitele persoanelor fizice și cele ale persoanelor juridice. De asemenea, a fost înregistrată majorarea în valoare absolută a creditelor expirate, a creditelor neperformante și, ca urmare, înrăutățirea indicatorilor calității portofoliului de credite comparativ cu finele anului precedent, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei.

Descreșterea soldului depozitelor a fost generată preponderent de evenimentele externe. Conform rapoartelor prudențiale, soldul s-a micșorat cu 2,1 miliarde de lei sau cu 2,3%, constituind 88,0 miliarde de lei (depozitele persoanelor fizice au constituit 60,9% din totalul depozitelor, depozitele persoanelor juridice – 37,8% și depozitele băncilor 1,3%).

Situația din sectorul bancar, reflectată în baza rapoartelor prezentate de către bănci, arată că activele totale au constituit 125,0 miliarde de lei, majorându-se pe parcursul a 9 luni ale anului cu 5,5% (6,5 miliarde de lei). În structura activelor, ponderea cea mai mare a revenit articolului din bilanț „Credite și avansuri la cost amortizat”, care a constituit 46,6% (58,2 miliarde lei), fiind în creștere cu 0,5 puncte procentuale față de finele anului precedent.