Dodon „a ordonat”: „Ordinul de onoare” pentru ministra Dumbrăveanu și „Ordinul Republicii” pentru Țurcanu de la Curtea Constituțională4Foto© tv8.md

Dodon „a ordonat”: „Ordinul de onoare” pentru ministra Dumbrăveanu și „Ordinul Republicii” pentru Țurcanu de la Curtea Constituțională

, 15 știri, 7 vizualizări

Mai mulți funcționari, printre care ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, Judecătorul Curții Constituționale, Vladimir Țurcanu, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Valeriu Chițan, directorul Institutului Național de Justiție, Diana Scobioală au primit distincții de stat. Decretul privind conferirea acestora va fi publicat mâine în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, pentru merite deosebite față de stat, muncă îndelungată și prodigioasă în diverse domenii, înalte calități profesionale și activitate intensă pe tărâm social se conferă: „Ordinul Republicii” următorilor: Valeriu Chițan - președinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare; Valeriu Jereghi - scenarist și regizor; Eugeniu Știrbu - director al Filialei din Chișinău a Institutului Internațional de Monitorizare a Dezvoltării Democrației, Parlamentarismului și Respectării Drepturilor Electorale ale Cetățenilor Statelor Membre ale CSI; Vladimir Țurcan - judecător la Curtea Constituțională.

Cu „Ordinul de Onoare” au fost decorați Corina Călugăru - Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei; Gheorghe Costachi - cercetător științific principal la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice; Leonid Culiuc - academician, șef de laborator la Institutul de Fizică Aplicată; Viorica Dumbrăveanu - ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Diana Scobioală - director al Institutului Național de Justiție.