Doi deputați socialiști propun ca SIS-ul să fie în subordinea Parlamentului și nu a Președinției3Foto© deschide.md

Doi deputați socialiști propun ca SIS-ul să fie în subordinea Parlamentului și nu a Președinției

, 9 știri, 5 vizualizări

Autorii proiectului PSRM prin care Serviciul de Informații și Securitate a trecut în 2019 în subordinea Președinției s-au răzgândit și vor să transfere din nou SIS-ul în coordonarea Parlamentului. În acest sens, socialiștii Grigore Novak și Vasile Bolea au înregistrat o inițiativă legislativă în acest sens, aceasta fiind deja avizată de Comisia juridică a Parlamentului și urmează a fi discutată joi la ședința Parlamentului.

Inițiativa legislativă a stârnit critici din partea deputaților PAS. În într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sergiu Litvinenco, a scris că proiectul este vădit neconstituțional.

"Dodon și-a pierdut mințile – a înregistrat prin deputații săi un proiect de lege prin care SIS-ul să fie luat din coordonarea Președintelui ales. Este desigur o acțiune disperată a unui personaj căruia îi fuge pământul de sub picioare. De asemenea, se scuipă pe voința a peste 1,6 milioane de oameni care au participat la alegerile prezidențiale, or aceștia a mers la vot inclusiv pentru faptul că președintele ca instituție să le reprezinte interesele. Nu mai zic de faptul că proiectul este vădit neconstituțional", a precizat deputatul PAS.