Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru încercarea de a anula alegerile din 20204Foto© realitatea.md

Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru încercarea de a anula alegerile din 2020

, 7 știri, 3 vizualizări

Potrivit CNN, în cadrul anchetei avocatului special Jack Smith, Trump a fost acuzat de: conspirație în vederea fraudării Statelor Unite; conspirație în vederea obstrucționării unei proceduri oficiale; obstrucționarea și încercarea de obstrucționare a unei proceduri oficiale; și conspirație împotriva drepturilor.

El urmează să se prezinte, joi, la Tribunalul Federal din Washington. „La mai bine de două luni de la ziua alegerilor din 3 noiembrie 2020, inculpatul a răspândit minciuni potrivit cărora ar fi existat o fraudă care să determine rezultatul alegerilor și că el ar fi câștigat de fapt”, se arată în rechizitoriu.

„Aceste afirmații au fost false, iar acuzatul știa că sunt false, dar acuzatul le-a difuzat oricum – pentru a face ca afirmațiile sale false cu bună știință să pară legitime, pentru a crea o atmosferă intensă de neîncredere și furie și pentru a eroda încrederea publicului în administrarea alegerilor”, se mai arată în document.