Erdogan: Turcia va lua ceea ce îi revine de drept în Marea Neagră, Marea Egee și Marea Mediterană4Foto© publika.md

Erdogan: Turcia va lua ceea ce îi revine de drept în Marea Neagră, Marea Egee și Marea Mediterană

, 8 știri, 10 vizualizări

Turcia „nu va face nicio concesie" pentru a-și apăra interesele privitoare la gaze în Mediterana de Est, a afirmat miercuri președintele Recep Tayyip Erdogan, făcând apel la Grecia să se abțină de la a comite vreo "eroare" care să ducă la "ruinarea" sa, relatează agerpres.

„Turcia va lua ceea ce îi revine de drept în Marea Neagră, Marea Egee și Marea Mediterană (...) Nu vom face absolut nicio concesie în legătură cu ceea ce ne aparține", a spus Erdogan într-un discurs marțial.

„Pentru asta, suntem hotărâți să facem tot ce este necesar pe planurile politic, economic și militar", a adăugat el în cadrul unei ceremonii pentru marcarea Bătăliei de la Manzikert din 1071, care a deschis intrarea turcilor în Anatolia după victoria sultanului selgiucid Alp Arslan asupra bizantinilor.