Eurodeputat: Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european5Foto© independent.md

Eurodeputat: Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european

, 8 știri, 2 vizualizări

Alegerile libere și democratice sunt o precondiție pentru sprijinul european de orice natură, modalitatea în care se vor desfășura alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea un impact important asupra relațiilor UE – Republica Moldova, scrie deputatul european Siegfried Mureșan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Deputatul european a  co-prezidat ieri cea de-a opta reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, la care au participat reprezentanți ai Parlamentului European, ai Parlamentului Republicii Moldova, dar și reprezentanți ai Comisiei Europene și al Serviciului European de Acțiune Externă.

„În contextul viitoarelor alegeri prezidențiale din Republica Moldova, europarlamentarii din mai multe grupuri politice și reprezentantul Serviciului European de Acțiune Externă și-au exprimat nemulțumirea cu privire la neregulile observate în procesul de înregistrare preliminară a cetățenilor pentru votare în străinătate. S-au arătat, de asemenea, îngrijorați cu privire la dezechilibrele în decizia Comisiei Electorale Centrale cu privire la numărul secțiilor de votare care vor fi deschise în afara țării”, a declarat Murușean.