Fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, citat la PCCOCS pentru audieri și înaintarea învinuirii5Foto© agora.md

Fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, citat la PCCOCS pentru audieri și înaintarea învinuirii

, 9 știri, 6 vizualizări

Fostul ministru al Afacerilor Interne (MAI), Alexandru Jizdan, s-a prezentat joi, 30 iunie, la sediul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) pentru a fi audiat și pentru a i se înainta învinuirea pe cauza penală în care este bănuit de îmbogățire ilicită și fals în declarații.

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au descins miercuri dimineața, 29 iunie, cu percheziții la un fost ministru al Afacerilor Interne. Procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale a comunicat pentru ZDG că fostul ministru este vizat într-o cauză penală, pornită pe faptul îmbogățirii ilicite falsului în declarații.

Ulterior, într-o reacție pe Facebook, fostul deputat PDM și ministru de Interne, Alexandru Jizdan, a spus că perchezițiile au fost efectuate la domiciliul său, acasă la mama sa și în alte câteva locații. Jizdan mai declară că acțiunile au fost întreprinse într-un dosar inițiat la data de 2 iunie 2022, cu privire la „o pretinsă îmbogățire ilicită și fals în acte, fapt care a tot fost verificat și investigat prin diferite metode de instituțiile statului, în ultimii 3 ani”.