Fostul șef al Direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, trimis pe banca acuzaților pe trei episoade de fals în declarații2Foto© zdg.md

Fostul șef al Direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, trimis pe banca acuzaților pe trei episoade de fals în declarații

, 8 știri, 19 vizualizări

Procuratura Anticorupție informează că, la 19 august 2022 a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a fostului șef al Direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI) Sergiu Solovei, căruia i se incriminează săvârșirea a trei capete de acuzare, de fals în declarația de avere și interese personale.

Mai exact, fostul șef al INI este acuzat că, în perioada exercitării funcțiilor publice, în declarațiile de avere și interese personale depuse, pe proprie răspundere la Autoritatea Națională de Investigații, pentru perioadele anilor fiscali 2017, 2019 și 2020, în scopul de a tăinui că anume el, împreună cu membrii familiei, sunt beneficiarii efectivi a unei case individuale din mun. Chișinău, a înregistrat formal dreptul de proprietate pe numele părinților acestuia deși, în realitate acest bun imobil îi aparține ultimului.

La fel, fostul șef de la INI mai este acuzat de către procurori în baza probelor administrate că, în aceiași perioadă de timp indicată supra, a indicat în declarația de avere date false cu scopul de a-și putea justifica proveniența surselor financiare, indicând împreună cu soția acestuia datorii în sumă de 80 000 Euro și 1 600 000 lei, fără a indica exact numele și prenumele persoanelor fizice care l-ar fi împrumutat pe el și soția lui, aspect care atestă precum că aceste împrumuturi nu au existat în realitate.