Incendiile din Rusia amenință unul dintre cele mai importante centre nucleare: A fost declarată situație de urgență4Foto© publika.md

Incendiile din Rusia amenință unul dintre cele mai importante centre nucleare: A fost declarată situație de urgență

, 5 știri, 22 vizualizări

Autoritățile ruse au instituit duminică situație de urgență publică în orașul Sarov, 370 kilometri est de Moscova, unde se află un important centru de cercetări nucleare, în urma extinderii incendiilor de pădure din rezervația naturală Mordovia în regiunea Novgorod, relatează agențiile de presă DPA și RBC.

„Incendiile se răspândesc pe teritoriul regiunii Nijni Novgorod. În acest sens, am semnat un decret privind introducerea situației de urgență în oraș", a declarat edilul general al orașului Sarov, Aleksei Safonov.

Instituirea stării de urgență va facilita mobilizarea unor forțe suplimentare pentru combaterea dezastrului, a explicat el, adăugând că, la ora actuală, au fost mobilizate echipe ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, ale Gărzii Naționale (Rosgvardia) și unități de intervenție ale orașului și centrului nuclear, unul dintre cele mai importante din Rusia, conform Agerpres.