Îndulcitorul folosit în produse precum Coca-Cola dietetică sau gumele de mestecat, va fi declarat cancerigen5Foto© zdg.md

Îndulcitorul folosit în produse precum Coca-Cola dietetică sau gumele de mestecat, va fi declarat cancerigen

, 5 știri, 12 vizualizări

Aspartamul, un îndulcitor artificial folosite în mii de produse la nivel mondial, precum sucuri, înghețată sau gumă de mestecat, urmează să fie declarat ca având posibil risc cancerigen pentru oameni, scrie The Guardian, care citează Reuters.

Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), divizia de cercetare a cancerului a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a realizat o cercetare privind siguranța aspartamului și va publica un raport luna viitoare. Agenția se pregătește să catalogheze îndulcitorul drept ”posibil cancerigen”, a scris Reuters.

Asta presupune că există dovezi care leagă aspartamul de cancer, dar ele sunt limitate. IARC mai are alte două categorii, mai severe, în care poate cataloga produsele: ”probabil cancerigen” și ”cancerigen”. Decizia, cel mai probabil, se va dovedi controversată.