IPRE: Doar creșterea tarifului nu va rezolva criza financiară de la RTEC și PUA3Foto© tv8.md

IPRE: Doar creșterea tarifului nu va rezolva criza financiară de la RTEC și PUA

, 6 știri, 3 vizualizări

Simpla majorare a tarifului, în condițiile în care nimeni nu se preocupă de eficientizarea costurilor și implementarea noilor tehnologii, nu va rezolva criza financiară și starea neadecvată a transportului public din capitală, tot așa cum nici subvențiile care reprezintă 11% din tot bugetul municipiului nu au reușit să modernizeze transportul, potrivit ipre.md.

Stabilirea costului călătoriei cu transportul public și identificarea resurselor financiare pentru modernizarea și dezvoltarea acestuia reprezintă o provocare pentru autoritățile publice locale din cauza faptului că trebuie împăcate două obiective conflictuale. Pe de o parte, costul serviciilor de transport trebuie să fie suficient astfel încât să fie asigurată o bună funcționare a întreprinderilor și acoperite investițiile necesare pentru procurarea unităților de transport. Pe de altă parte, costul călătoriei trebuie să fie rezonabil pentru a fi accesibil unui număr cât mai mare de locuitori.

Acestea sunt  concluziile identificate în cadrul unei noi notei analitice, elaborate de Stanislav Ghilețchi, Director adjunct pe cercetare al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), care analizează cum ar trebui să fie stabilit costul pentru un bilet de călătorie în transportul public din municipiul Chișinău.