Litvinenco atenționează demnitarii care publică facturile pentru gazele naturale4Foto© tribuna.md

Litvinenco atenționează demnitarii care publică facturile pentru gazele naturale

, 5 știri, 23 vizualizări

Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției, afirmă că, dorința unora de a se victimiza și de a ataca guvernarea cu privire la facturi ar putea să le creeze tot lor un mare deserviciu, informează TRIBUNA.

„De ce? Foarte simplu. În loc de publicitate, ar putea să atragă atenția inspectorilor de integritate și procurorilor. Or, prin astfel de postări lacrimogene, ies la iveală nu atât sumele, ci metrii pătrați în care locuiesc. Este periculos mai ales pentru funcționarii angajați la stat, fiindcă se poate verifica ușor dacă suprafața pentru care achită ei gazul coincide cu metrii pătrați indicați tot de ei în declarațiile de avere”, a menționat el, într-o postare pe Facebook.

Politicianul a precizat că, dacă suprafețele sunt diferite, vorbim fie de nedeclararea averii, fie de minimizare a suprafeței, deci și a prețului bunului. Potrivit spuselor sale, ambele reprezintă încălcări ale legii și pentru ambele situații există pedeapsă. Inclusiv poate fi vorba de confiscarea averii.