Maia Sandu: „În preajma Zilei Independenței, vă îndemn să amplificăm imaginea de bunătate pe care o avem astăzi”4Foto© zdg.md

Maia Sandu: „În preajma Zilei Independenței, vă îndemn să amplificăm imaginea de bunătate pe care o avem astăzi”

, 6 știri, 59 vizualizări

Anula acesta, Ziua Independenței R. Moldova coincide cu împlinirea a șase luni de război în Ucraina. În acest context, președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj în care a remarcat solidaritatea de care au dat dovadă cetățenii R. Moldova în tot acest timp.

„Acum șase luni, liniștea vecinilor noștri ucraineni a fost spulberată de un război crunt, care continuă să le distrugă satele și orașele, și să răpească vieți omenești. Din prima zi, oamenii din Moldova au respins răul războiului și și-au deschis larg casele și inimile pentru copiii, femeile și bătrânii Ucrainei, care fugeau din calea distrugerii și a morții.

Am demonstrat astfel nouă înșine și lumii întregi, printr-o solidaritate de admirat, că suntem gata să-i ajutăm pe cei, cărora le este mai greu decât nouă. Iar faptele noastre au arătat că suntem o țară mică cu inimă mare”, se arată în mesajul Maiei Sandu.