Maia Sandu spune că ar fi susținut candidatura lui Andrei Năstase la prezidențiale dacă avea șanse mari2Foto© independent.md

Maia Sandu spune că ar fi susținut candidatura lui Andrei Năstase la prezidențiale dacă avea șanse mari

, 9 știri, 8 vizualizări

Partidul Acțiune și Solidaritate nu va susține candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr în campania electorală pentru prezidențialele din toamna acestui an. Deși o înțelegere în acest sens între Maia Sandu și Andrei Năstase a fost făcută în vara anului 2019, președinta PAS explică de ce acel acord nu va mai fi respectat, notează IPN.

Potrivit înțelegerii din în vara anului 2019, Andrei Năstase prelua Ministerul Afacerilor Interne, PPPDA acorda susținere Maiei Sandu pentru fotoliul de prim-ministră pentru ca în cele din urmă, PAS să-l susțină pe Andrei Năstase în alegerile care urmează să aibă loc la toamnă.

„Am discutat despre acest lucru, l-am fi susținut dacă avea șanse mari. Acum ne place, nu ne place, alegerile de la Chișinău ne-au arătat că aceste șanse nu sunt foarte mari. Din acest considerent, PAS se gândește și va lua o decizie în privința unui candidat care are șanse să câștige pentru că e important să câștige alegerile împotriva lui Igor Dodon”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la postul de televiziune Jurnal TV.