O femeie a primit arsuri după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu motorină5Foto© realitatea.md

O femeie a primit arsuri după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu motorină

, 8 știri, 2 vizualizări

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:20. Potrivit informațiilor înregistrate, bătrîna s-a ales cu arsuri de gradul II și III la membrul inferior, după ce lichidul a nimerit pe hainele acesteia, iar în consecință au luat foc.

La fața locului a intervenit un echipaj al serviciului de asistență medicală urgentă, care a acordat îngrijirile de rigoare, iar ulterior a transportat persona la spitalul raional. La moment, aceasta se află sub supravegherea medicilor în stare medie stabilă. Echipajul de pompieri ajunși la fața incidentului au stabilit că incendiu în locuință nu s-a produs.

Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii despre riscul nerespectării normelor de utilizare a sobelor alimentate cu combustibil solid, lemne și cărbune. Salvatorii și pompierii îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să nu aprindă focul în sobe utilizînd lichide ușor inflamabile, cum ar fi benzină, motorină, gaz lampant și alte substanțe periculoase, pentru a nu-și pune viața în pericol.