O tânără, originară din Moldova, înjunghiată într-un apartament din Franța: Urma să susțină examenul de rezidențiat3Foto© realitatea.md

O tânără, originară din Moldova, înjunghiată într-un apartament din Franța: Urma să susțină examenul de rezidențiat

, 5 știri, 13 vizualizări

O tânără de 31 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă într-un apartament din orașul francez Amiens. Aceasta a locuit în ultimii 10 ani la Galați, unde a absolvit Facultatea de Medicină și intenționa să-și continue cariera în Franța, scrie presa română.

Conform presei franceze, Doina J., în vârstă de 31 de ani, a fost găsită înjunghiată în apartamentul în care abia se cazase. Polițiștii din Hexagon au demarat cercetările pentru identificarea autorilor și a modului în care s-a petrecut tragedia.

Originară din Republica Moldova, Doina locuia în Galați de aproape un deceniu, alături de fratele său mai mic, pe care îl avea în grijă. Tânără absolvise Facultatea de Medicină din Galați și voia să-și continue cariera în Franța, unde avea o prietenă care era deja medic. Tânăra licențiată în Medicină a închiriat un apartament în orașul francez Amiens, prin intermediul unei platforme imobiliare specializate.