Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost externat din spitalul Charité7Foto© publika.md

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost externat din spitalul Charité

, 14 știri, 4 vizualizări

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost externat din staționar, anunță spitalul german Charite, unde acesta a fost internat din 22 august.

„Starea pacientului s-a îmbunătățit suficient pentru a fi externat din straționar. Alexei Navalnîi a primit tratament la Charité  timp de 32 de zile, din care 24 de zile au fost petrecute în terapie intensivă. Pe baza progresului și a stării actuale a pacientului, medicii consideră că este posibilă recuperarea completă. Cu toate acestea, rămâne prea devreme pentru a evalua efectele potențiale pe termen lung ale otrăvirii sale”, notează spitalul într-un comunicat oficial.

Amintim că liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, a declarat guvernul german. Pe 14 septembrie, laboratoare specializate din Suedia și Franța au confirmat rezultatele inițiale din Germania.