Parlamentul a aprobat înlocuirea buletinelor de identitate cu cărți de identitate2Foto© curentul.md

Parlamentul a aprobat înlocuirea buletinelor de identitate cu cărți de identitate

, 6 știri, 17 vizualizări

Cărțile de identitate vor fi introduse la nivel național și vor înlocui buletinele de identitate. De asemenea, cetățenii străini vor primi cărți de rezidență, care vor înlocui permisele de ședere și buletinele de identitate eliberate cetățenilor străini. PROIECTUL de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte a fost votat în lectura a doua de 79 de deputați.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Agenția Servicii Publice cu scopul armonizării legislației naționale la rigorile acquis-ului Uniunii Europene, punerea în circulație a unor noi tipuri de acte de identitate care conțin un nivel avansat de securitate al datelor și ar facilita accesul titularului la multiple servicii publice. De asemenea, documentele vor permite cetățenilor Republicii Moldova să călătorească liber în spațiul comunitar.

Cartea de identitate va fi obligatorie pentru toți cetățenii Republicii Moldova începând cu 14 ani. Aceasta va putea fi utilizată și pentru a călători în baza acordurilor internaționale. În prezent, cetățenii moldoveni pot călători în baza buletinului de identitate în Turcia și Ucraina.