Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza vizelor pentru SUA3Foto© timpul.md

Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza vizelor pentru SUA

, 6 știri, 5 vizualizări

Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru „eșecul de a acționa” în ceea ce privește reciprocitatea vizelor UE-SUA, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch. România, alături de alte trei țări UE, este miza acestei dispute, scrie digi24.ro.

„Pe scurt, SUA nu au ridicat obligativitatea vizelor de scurtă ședere pentru cetățenii din Bulgaria, Croația, Cipru și România, declanșând mecanismul de reciprocitate din regulamentul 2018/1806. PE a cerut Comisiei să adopte o suspendare temporară a scutirilor pentru cetățenii americani”, a precizat Jaume Duch pe Twitter.

Pentru că CE nu a luat o decizie în termenul legal cerut, PE a decis să se adreseze Curții de Justiție a UE.