Peste 3 milioane de oameni din întreaga lume au murit din cauza Covid-19. Care sunt cele mai afectate țări3Foto© publika.md

Peste 3 milioane de oameni din întreaga lume au murit din cauza Covid-19. Care sunt cele mai afectate țări

, 5 știri, 16 vizualizări

Peste 3 milioane de oameni din întreaga lume au murit din cauza Covid-19, potrivit noilor date înregistrate de Universitatea Johns Hopkins (JHU). Totodată, numărul contagierilor înregistrate la nivel global a ajuns la peste 140 de milioane, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Cifrele publicate sâmbătă după ora 10:00 GMT de JHU pe site-ul său arată faptul că decesele provocate de noul coronavirus au ajuns la 3.001.068, iar numărul cazurilor globale asociate Covid-19 la 140.010.233.

Potrivit aceluiași bilanț, de la începutul pandemiei, SUA au înregistrat 566.224 de morți, fiind urmate de Brazilia cu 368.749 de morți; Mexic cu 211.693; India cu 175.649 și de Marea Britanie cu 127.472 de morți.