Peste 80 de școli inchise in Franța din cauza elevilor infectați cu COVID-19. Cazuri au fost inregistrate și in circa 10 universitați2Foto© publika.md

Peste 80 de școli inchise in Franța din cauza elevilor infectați cu COVID-19. Cazuri au fost inregistrate și in circa 10 universitați

, 13 știri, o vizualizare

Mai puțin de 100 de instituții școlare sunt închise, în prezent, în Franța, din cauza contaminării cu noul coronavirus – reprezentând 0,13% din totalul școlilor – a anunțat miercuri ministrul francez al Educației Jean-Michel Blanquer, apreciind că anul școlar a început în condiții bune, relatează Reuters.

”În momentul în care vă vorbesc, sunt închise 81 de școli și instituții (școlare), deci sunt mai puțin de 2.100 de clase închise și avem aproape 1.200 de cazuri noi de covid-19 în rândul elevilor, în plus față de săptămâna trecută”, a precizat el, la postul LCI.

În Franța sunt în total aproximativ 60.000 de instituții școlare.

”Situația pe care o avem de înfruntat este cea mai bună posibil, având în vedere criza sanitară”, a continuat Jean-Michel Blanquer.