
Președinta Maia Sandu a avut o ședință de lucru cu conducerea Autonomiei Găgăuze
„Ne dorim ca oamenii din Găgăuzia să aibă o viață mai bună, așa cum ne dorim o viață mai bună pentru toți cetățenii țării noastre. Scopul nostru este ca fiecare localitate să beneficieze de oportunități de dezvoltare și de creștere economică”, a spus Maia Sandu.
Oficialii de la Comrat au informat-o pe șefa statului despre problemele autonomiei și despre proiectele în curs de desfășurare. La fel, s-a discutat despre necesitatea de a elabora un concept eficient al studierii limbilor română și găgăuză în regiune, astfel încât la absolvirea școlii tinerii din Găgăuzia să se simtă integrați plenar în societate, arată comunicatul emis de Președinție.
Maia Sandu i-a îndemnat pe reprezentanții administrației publice locale din Găgăuzia „să susțină reformele pornite în țară, în special în domeniul justiției și al combaterii corupției”. De asemenea, șefa statului a amintit despre nevoia de a consolida societatea și de a nu îngrădi libertățile democratice ale cetățenilor. Pe final, Maia Sandu a declarat că va efectua o vizită în autonomia găgăuză, imediat cum se va încheia procesul de constituire a organelor de lucru ale Adunării Populare, recent aleasă.