Președintele a semnat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană în valoare de 15 milioane euro5Foto© tribuna.md

Președintele a semnat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană în valoare de 15 milioane euro

, 14 știri, 7 vizualizări

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a semnat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova”, informează TRIBUNA.

În urma semnării acestui acord, declară șeful statului, țara noastră va primi un ajutor de 15 milioane de Euro, care ne va sprijini în eforturile de combatere a efectelor pandemiei.

„Acest ajutor este foarte important și necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici și mijlocii. Voi cere, totodată, instituțiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocați acești bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin”, a conchis Maia Sandu.