Reniță va depune o contestație pe numele lui Stoianoglo pentru refuzul de a investiga dosarul culiocul4Foto© deschide.md

Reniță va depune o contestație pe numele lui Stoianoglo pentru refuzul de a investiga dosarul culiocul

, 10 știri, 5 vizualizări

Deputatul Iurie Reniță a prezentat astăzi, 1 iulie, contestația pe numele procurorului general Alexandr Stoianoglo, privind necesitatea anulării Ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale pe cazul „culiokul lui Dodon”.

„Având în vedere celeritatea, dar și lejeritatea cu care Procuratura Generală a clasat procesele penale ce-i vizează pe șeful statului Igor Dodon, fostul președintele al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc și cetățeanul Serghei Iaralov, antrenați într-un caz de presupusă corupție și trădare de patrie (cu referire la cele 4 secvențe video pe care le-am prezentat Procuraturii Generale), aș dori să clarific câteva aspecte importante cu care a operat Procuratura Generală anterior, dar și în ultimul ei Comunicat.

Clasarea intempestivă a dosarului de maximă importantă socială și politică conduce la fireasca concluzie că Procuratura Generală și structurile sale specializate așa și n-au mai reușit să se debaraseze de influența nefastă a factorilor politici decizionali, altfel cum poate fi catalogată rapiditatea de a-l absolvi pe Igor Dodon, precum și pe ceilalți protagoniști din secvențele video, de vreo bănuiala rezonabilă că au fost implicați în acte reale de corupție și de trădare de patrie”, a declarat Iurie Reniță în cadrul conferinței.