România a încetat contractul istoric cu Gazprom înainte de expirare4Foto© zdg.md

România a încetat contractul istoric cu Gazprom înainte de expirare

, 9 știri, 5 vizualizări

Contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) și valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părților înainte de expirare, a anunțat Transgaz, luni, într-un comunicat de presă. Potrivit anunțului, compania română nu va suferi pierderi financiare.

Compania română Transgaz a precizat într-un raport către Bursa de Valori București că decizia a fost luată în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 și T3 și al încheierii cu operatorii de transport adiacenți a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare sau ieșire ale acestor conducte.

„Negocierile intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC s-au materializat într-un Acord de încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și GPE încheiat pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări”, se arată în comunicat.