SUA va elibera pe piață 50 de milioane de barili de țiței din rezerva strategică pentru a reduce prețul petrolului2Foto© sputnik.md

SUA va elibera pe piață 50 de milioane de barili de țiței din rezerva strategică pentru a reduce prețul petrolului

, 5 știri, 13 vizualizări

Este pentru prima oară când SUA coordonează o astfel de măsură împreună cu unii dintre cei mai mari consumatori mondiali de petrol. În același timp, această încercare fără precedent ar putea declanșa o reacție contrară din partea OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol), arată Bloomberg, preluată de Agerpres.

Din cei 50 de milioane de barili, 32 de milioane de barili vor fi eliberați de U.S. Strategic Petroleum Reserve sub forma unui sistem de schimburi pe parcursul următoarelor luni, în timp ce 18 milioane de barili vor fi pur și simplu vânduți pe piață în regim accelerat, a anunțat marți Casa Albă într-un comunicat de presă.

Bloomberg precizează că este vorba de una dintre cele mai mari operațiuni de scoatere de petrol din rezervele strategice ale SUA, depășind-o pe cea efectuată în timpul tulburărilor din Libia din 2011 și în perioada operațiunii Furtună în Deșert din 1991, când SUA au scos din rezerve 33,75 milioane de barili de petrol.