Trei scenarii pe care Ucraina le vede pentru încheierea războiului declanșat de Rusia© noi.md

Trei scenarii pe care Ucraina le vede pentru încheierea războiului declanșat de Rusia

, 7 știri, 17 vizualizări

Consilierul principal al președintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak, a expus joi, 13 iulie, într-o intervenție televizată trei scenarii pe care conducerea ucraineană le examinează privind încheierea războiului declanșat de Rusia, relatează agenția UNIAN.

„Există doar trei scenarii de încheiere a războiului. Primul: noi câștigăm și va exista atunci statul Ucraina, care va domina regiunea pe ansamblul ei, și prin urmare va avea relații de parteneriat clar stabilite. Atunci, ea va fi capabilă să-și modernizeze forțele armate și să aibă o armată eficientă”, a mai declarat el.

Potrivit lui Podoliak, va exista o zonă demilitarizată cu Federația Rusă, care va fi privată de rachete cu o anumită rază de acțiune, iar ulterior se va organiza un summit pe tema controlului arsenalelor nucleare ale Rusiei, iar al doilea scenariu ar fi ca Ucraina să piardă, atunci Ucraina „va muri treptat” în decurs de câțiva ani, a mai menționat consilierul administrației de la Kiev.