Turcia construiește propriul Pentagon care va inspira teamă inamicilor4Foto© publika.md

Turcia construiește propriul Pentagon care va inspira teamă inamicilor

, 4 știri, 6 vizualizări

Denumit oficial „Steaua și semiluna”, complexul va avea o suprafață de aproape 13 milioane de metri pătrați, dintre care 882.000 de metri pătrați vor fi dedicați birourilor, urmînd să găzduiască pînă la 15.000 de persoane. Prin contrast, birourile Departamentului de Apărare din Statele Unite se întind pe 600.000 de metri pătrați, iar întreaga suprafață a Capitolului SUA ar putea intra într-una dintre cele cinci laturi ale Pentagonului. Lucru care înseamnă că Pentagonul turcesc îl va depăși pe cel american și va deveni cea mai mare clădire administrativă din lume.

Va avea o structură concentrică și, așa cum îi spune și numele, va încorpora steaua și semiluna de pe steagul țării. Data de încheiere a construcțiilor este programată pentru mai 2023.

„Vom crea o structură care va inspira teamă inamicilor noștri prin amploarea sa și va oferi încredere prietenilor Turciei”, a anunțat Erdogan în timpul ceremoniei, care a aniversat 99 de ani de la Ziua Victoriei, Turcia marcînd astfel una dintre bătăliile majore din timpul războiului de independență din anii 1920.