Ucraina primește ajutor militar suplimentar în valoare de 800 milioane de dolari din partea SUA3Foto© deschide.md

Ucraina primește ajutor militar suplimentar în valoare de 800 milioane de dolari din partea SUA

, 4 știri, 8 vizualizări

SUA vor oferi Ucrainei ajutor militar suplimentar în valoare de 800 de milioane de dolari. Anunțul a fost făcut de președintele Joe Biden, care a menționat că a extins și tipul de arme care vor fi trimise pentru a include și artilerie grea.

Potrivit Reuters, pachetul, care ridică suma ajutorului militar pe care SUA l-au trimis Ucrainei de la începutul invaziei ruse la 2,5 miliarde de dolari, include sisteme de artilerie, muniție, transportoare blindate și bărci de apărare de coastă fără pilot, a transmis Biden într-o declarație scrisă după o discuție telefonică cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Biden a spus că a aprobat și transferul unor elicoptere și că echipamentul furnizat Ucrainei este de o importanță majoră în respingerea invadatorilor ruși.