Uniunea Europeană acordă sprijin financiar de peste 1,4 milioane de euro pentru restaurarea cetății Tighina9Foto2Video© publika.md

Uniunea Europeană acordă sprijin financiar de peste 1,4 milioane de euro pentru restaurarea cetății Tighina

, 12 știri, 5 vizualizări

Cetatea Tighina, obiectiv istoric din secolul al XV-lea de importanță strategică, intră astfel în prima etapă a lucrărilor de restaurare. Acestea vor fi efectuate în conformitate cu standardele și practicile internaționale.

Pe parcursul anului 2019 au fost făcute lucrări de conservare în regim de urgență, și anume îngrădirile pietonale la cărările de patrulare a cetăților citadelei, defrișarea vegetației (copaci, arbuști) de pe bastionul dintre citadelă și cetatea de jos, măsuri de protecție a Turnului de apă și îngrădirea pietonală a cetății de jos. În vara anului 2020 a fost efectuată o expertiză tehnică detaliată, în baza căreia a fost elaborat proiectul pentru lucrările de restaurare și conservare din prima etapă.

„Conservarea și restaurarea Cetății Tighina (Bender) este unul dintre cele două proiecte emblematice din cadrul componentei de patrimoniu cultural al programului Uniunii Europene Măsuri de Promovare a Încrederii.