Voronin spune în ce condiții PCRM va participa la alegerile prezidențiale11Foto© noi.md

Voronin spune în ce condiții PCRM va participa la alegerile prezidențiale

, 47 știri, 12 vizualizări

Liderul comuniștilor nu a spus dacă formațiunea va înainta un candidat propriu sau va susține un alt pretendent la fotoliul prezidențial. Totodată, Vladimir Voronin afirmă că dacă sistemul actual de alegere a șefului statului, pe care îl consideră neconstituțional, va rămîne același, atunci comuniștii vor intra în cursa electorală tocmai pentru a-l demonta, transmite NOI.md cu referire la IPN.

„Hai să ne determinăm în bază cărei forme, în baza cărei Constituții, căror reguli vor avea loc aceste alegeri. Dacă sistemul va rămîne același, doar pentru a-i elimina pe toți aceștia din funcțiile pe care le ocupă nejustificat și necinstit, cel mai probabil că da, vom merge să luptăm. Doar pentru aceasta”, a declarat Vladimir Voronin în studioul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.

Totodată, liderul comuniștilor spune că sistemul mixt de alegeri parlamentare conform căruia va avea loc scrutinul din circumscripția Hîncești, nu este corect și a fost anulat. Din acest considerent, spune Vladimir Voronin, PCRM nu și-a înaintat un candidat la aceste alegeri. „În al doilea rînd, ce vom face cu un singur deputat în Parlament? De ce va sta el acolo, pe cine să păzească? Acest sistem nu este corect, a fost anulat”, susține președintele PCRM.