X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Finanțarea pentru R. Moldova în Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, deblocată

12 iun. 2020,, 10:30   Economie
2332 0

După doi ani deblocaj, Autoritatea de Management a Programului Transnațional Dunărea 2014-2020 (PTD) a informat Ministerul Finanțelor, care exercită funcția de Autoritate Națională pentru implementarea programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională, că a deblocat finanțarea pentru partenerii din Republica Moldova, care implementează proiecte din cadrul apelului II al PTD.

Astfel, 4 parteneri din Republica Moldova în cadrul a 6 proiecte au recepționat tranșe în valoare de circa 153 mii de euro (resurse nerambursabile) în baza rapoartelor financiare prezentate.

În cadrul PTD 2014-2020 au fost lansate trei apeluri de propuneri de proiecte, iar reprezentarea Republicii Moldova în cadrul acestora a fost în creștere: în primul apel reprezentanții Republicii Moldova au participat exclusiv în calitate de parteneri asociați, fără a contribui financiar la activitățile proiectelor, iar în cel de-al doilea și al treilea apel reprezentanții țării noastre participă cu drepturi depline de parteneri cu buget.

Cele 8 proiecte cu parteneri din Republica Moldova selectate pentru finanțare în cel de-al II-ea apel sînt implementate de 7 entități locale (instituții bugetare, publice și organizații ne-guvernamentale).

Programul Transnațional Dunărea 2014–2020 are un buget total de 262.989.835,60 de euro, inclusiv 5 milioane de euri alocate din fondurile Instrumentului European de Vecinătate (IEV) pentru Republica Moldova. La program participă 14 țări: Austria, Bosnia si Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Romania, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova, și Ucraina; cofinanțarea minimă este de 15%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?