Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Barack Obama, în rol de Moş Crăciun (FOTO)

21 dec. 2018,, 01:34   Externe
2395 0

Fostul preşedinte american Barack Obama şi-a îmbrăcat din nou costumul de Moş Crăciun miercuri pentru a le face o vizită surpriză copiilor bolnavi, într-un spital din Washington, relatează AFP.

Cu un fes de Moş Crăciun pe cap şi cu un sac în spate, predecesorul lui Donald Trump le-a făcut o bucurie tinerilor pacienţi ai Children’s National, împărţindu-le cadouri şi îmbrăţişări copiilor emoţionaţi.

“Vreau doar să vă mulţumesc tuturor. Am avut şansa să le vorbesc unor copii minunaţi şi familiilor lor”, afirmă fostul preşedinte al SUA într-o înregistrare video postată pe contul de Twitter al spitalului.

“Fiind tată a două fete, îmi pot imagina că în această situaţie, a avea personalul, medicii şi infirmierele care se ocupă de ei, veghind, fiind aici pentru ei şi ţinîndu-i de mînă, este lucrul cel mai important”, a adăugat Obama în mesaj.

Semn că popularitatea sa nu a scăzut în capitala americană, fostul preşedinte democrat a fost aclamat de o mulţime de circa o sută de persoane, pacienţi şi salariaţi din domeniul medical.


Cel de al 44-lea preşedinte al SUA locuieşte încă la Washington, unde el şi soţia lui Michelle merg frecvent să se întîlnească cu copii în cadrul unor activităţi de binefacere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?