X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

Platforma Națională a Societății Civile a Parteneriatului Estic cere RECUNOAȘTEREA legitimității Parlamentului (DOC)

9 iun. 2019,, 14:48   Politică
3726 2

Platforma Națională a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic se arată „consternată” de comportamentul Curții Constituționale care a anulat toate actele aprobate pe 8 iunie curent de Parlament, pe care îl cataloghează ca fiind „arbitrar”.

Într-o declarație făcută publică astăzi, Platforma denunță interpretările Curții cu privire la cele trei luni/90 de zile în care urma a fi creat Guvernul, amintind că decizia a fost luată la sfîrșitul zilei de muncă. De asemenea, magistrații nu puteau anula anumite acte pe care nu le-a avut „în fața lor”.

„Comportamentul Curții Constituționale din 7, 8 și 9 iunie 2019 confirmă că aceasta și-a compromis rolul constituțional, acționînd exclusiv în interesul unui partid politic. 17 ONG-uri și-au exprimat îngrijorarea privind independența Curții Constituționale încă în decembrie 2018, cînd trei persoane afiliate PDM au fost numite judecători ai Curții Constituționale în mod netransparent”, cităm din document.

Platforma le solicită șefilor de autorități publice centrale și locale, funcționarilor și angajaților publici să recunoască legitimitatea Parlamentului de legislatura a X-a, a Guvernului învestit pe 8 iunie curent și să înceapă colaborarea cu „autoritățile legal constituite ale Republicii Moldova”.

Acest lucru este necesar, se arată în declarație, pentru a asigura o bună guvernare a republicii, a detensiona situația și a respecta voința poporului, exprimată la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Platforma Naționala a Forumului Societății Civile din PaE include 86 de organizații active din Republica Moldova din domenii precum buna guvernare, drepturile omului, dezvoltare economică, mediu, energetică, tineret, politici sociale, sindicate și patronate etc.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?