X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Max Verstappen a cîștigat Marele Premiu al Austriei, clasîndu-se pe primul loc în Campionatul Mondial F-1

5 iul. 2021,, 16:39   Sport
2428 0

Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a cîştigat duminică Marele Premiu al Austriei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care s-a desfăşurat pe circuitul din Spielberg.

Pentru Verstappen este al cincilea succes din acest sezon și al treilea consecutiv, rezultat care îl plasează pe primul loc în clasamentul piloților.

“Este incredibil. Maşina a fost ireală. A fost o plăcere să conduc monoportul, cu fiecare nou set de pneuri. A fost un efort grozav al întregii echipe, aceste două săptămîni au fost incredibile”, a declarat pilotul olandez.

Pe locul doi s-a clasat Valtteri Bottas (Finlanda, Mercedes), iar pe trei a terminat Lando Norris (Marea Britanie, McLaren).

Top 10 este completat de Lewis Hamilton (Marea Britanie, Mercedes), Carlos Sainz (Spania, Ferrari), Sergio Perez (Mexic, Red Bull Racing), Daniel Ricciardo (Australia, McLaren), Charles Leclerc (Monaco, Ferrari), Pierre Gasly (Franţa, AlphaTauri) şi Fernando Alonso (Spania, Alpine).


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?