OPINIE // „Încercând să-l murdărească, de fapt Kremlinul ni-l arată pe Plahotniuc ca pe cel mai mare promotor al integrării europene”
Faptul că instanțele rusești l-au anunțat în căutare internațională pentru „tentativa de omor, comis de un grup de persoane motivat de ură politică, ideologică, rasială, etnică sau religioasă” ar fi în avantajul liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc. De această părere este publicistul Alexandru Vakulovski, într-un material publicat pe deschide.md.
„Acest lucru amintește de perioada sovietică, când judecățile erau formale, nimic neîmpiedicând torționarii să bage un om în lagăr, dacă a ajuns pe o listă neagră. Spun asta pentru că Interpolul a refuzat solicitarea Rusiei de a-l anunța în căutare internațională pe Plahotniuc, argumentând că decizia judecătoriei rusești este una politică. Învinuirea democratului s-a făcut la pâra lui Renato Usatâi, care a denunțat autorităților ruse că Plahotniuc l-ar fi vrut mort. Desigur că e un mare circ, Usatâi fiind dat pe bune în căutare internațională. Dacă Usatâi ar fi avut vreo probă cât de cât plauzibilă, Interpolul ar fi respectat decizia judecătorilor ruși”, scrie acesta.
Sursa citată amintește că, în paralel, autoritățile din R. Moldova au promulgat legea anitipropagandă, care a fost primită în Rusia ca lege rusofobă. „Nu, tovarăşi, e vorba de propagandă, nu de ruşi, faptul că Moscova intoxică lumea cu ştiri false propagandistice nu are nimic cu xenofobia. Plahotniuc, în schimb, după apariţia legii şi a dosarului penal în Rusia, ar trebui să se lecuiască de emisiunile ruseşti ca „Vremea pokajet” de la Pervâi kanal pe care le retransmite de câteva ori pe zi la Prime. Nu de alta, dar pe lângă faptul că oferă emisiuni în care sunt înjuraţi moldovenii, americanii, ucrainenii, polonezii, cam toţi ne-ruşii, s-ar putea trezi cu emisiuni dedicate în exclusivitate lui, în care să i se toarne zoaie în cap şi unde să aibă parte de acuzaţii foarte dure”.
Publicistul a tras concluzia la sfârșitul materialului său. „Din tot carnavalul acesta prostesc, până la urmă are de câştigat tot Plahotniuc. Încercând să-l murdărească, de fapt Kremlinul ni-l arată ca pe cel mai mare promotor al integrării europene. Ceea ce e desigur un lucru bun, îi creşte imaginea, în loc s-o terfelească, dar ceea ce, știm bine, e departe de adevăr”.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania