Ce-a făcut Veaceslav Platon luni, timp de mai multe ore, în sediul Procuraturii Generale
Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat la 25 de ani de închisoare în R. Moldova pentru escrocherie și spălare de bani, a ieșit luni, pe 30 decembrie, din Penitenciarul nr. 13 pentru câteva ore, timp în care s-a aflat în sediul Procuraturii Generale.
Platon a fost escortat în după-amiaza zilei de ieri la Procuratură, iar realitatea.md a scris, pe surse, că acesta s-ar fi aflat mai bine de patru ore acolo.
Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a confirmat pentru Ziarul NAȚIONAL faptul că Platon a fost adus ieri în fața procurorilor.
„Veaceslav Platon a fost audiat în legătură cu furtul miliardului”, ne-a spus Emil Gaitur.
Amintim că Veaceslav Platon a fost arestat pe 25 iulie 2016 la Kiev şi extrădat autorităţilor R. Moldova după o lună, pe 29 august. El a fost acuzat de delapidare de fonduri de la Banca de Economii în sumă de 800 de milioane de lei, fiind condamnat la 18 ani de închisoare. În decembrie 2017, Platon a mai primit 12 ani de detenţie pentru implicare în delapidarea activelor de la trei companii de asigurări în sumă de 205 milioane de lei.
La acest dosar a mai fost adăugată o cauză penală în care Platon este acuzat că a încercat să corupă ofiţerii care îl păzeau în penitenciar. În decembrie 2018, Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe omul de afaceri la 25 de ani privaţiune de libertate pentru toate cele trei cauze penale.
Platon a negat faptul că a fost implicat în jaful bancar, dând vina pe Vlad Plahotniuc.
Recent, o instanţă din Kiev a anulat ordinul procurorului general al Ucrainei privind extrădarea lui Veaceslav Platon în R. Moldova.
Sute de arme deținute ilegal, predate benevol Poliției în ultimele două luni, pentru a scăpa de închisoare: Peste 20 000 de arme, distruse în ultimii zece ani
Vlad Filat scapă de închisoare într-un dosar privind o pretinsă spălare a peste 12 MILIOANE de lei. Decizia JUDECĂTORILOR: „Fapta nu întrunește elementele infracțiunii”. Ex-premierul vrea tragerea la răspundere a procurorilor
Tot ce trebuie să știm despre alegerile europarlamentare, la care pot VOTA și cetățenii R. Moldova cu pașaport al României. Ce salarii au europarlamentarii și câți deputați trimite la Bruxelles fiecare stat UE