Declarații de Daniel David
“ Noi avem aproape 30.000 de norme libere, ca să le spun așa, la plata cu ora, care în acest moment, sau în anul școlar care s-a încheiat, n-au fost ocupate nici de titulari, nici de suplinitori, nici…
Daniel David,
Ministrul Educației: Avem aproape 30.000 de norme libere. Jumătate vor…
“ Da, s-ar putea să nu încheiem unele noi. Nu știu. Acum avem concursul de titularizare. Trebuie să vedem câți au luat nota peste șapte, câte posturi de titularizare vor fi acoperite, câți au luat peste…
Daniel David,
Ce spune ministrul Educației, Daniel David, despre titularizare:…