Accident pe traseul Chișinău-Ungheni: o persoană a decedat, iar altele trei au fost rănite, inclusiv un copil7Foto© zdg.md

Accident pe traseul Chișinău-Ungheni: o persoană a decedat, iar altele trei au fost rănite, inclusiv un copil

, 10 știri, 12 vizualizări

O femeie de 38 ani a decedat după ce mașina în care se afla s-a lovit frontal cu un alt automobil, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit datelor preliminare, ambii șoferi s-au ales cu traumatisme. De asemenea, a fost rănit un copil de 6 ani.

Accidentul s-a produs pe traseul Chișinău-Ungheni, în apropierea localității Rassvet. Conform informațiilor preliminare, un Peugeot condus de un bărbat de 36 de ani, efectuând manevra de depășire, s-a tamponat frontal cu un Ford, condus de un bărbat de 66 de ani.

„În urma impactului, pasagera din Peugeot, o femeie de 38 ani, a decedat pe loc, iar ambii șoferi și un copil de 6 ani, pasager din Peugeot, au fost transportați la spital”, menționează oamenii legii.