© zugo.mdAmbasada Rusiei, revoltată după reținerea curierilor diplomatici. Acuză Chișinăul de încălcarea Convenției de la Viena
Ministerul Afacerilor Externe respinge acuzațiile lansate de Ambasada Rusiei, potrivit cărora autoritățile Republicii Moldova ar fi reținut curieri diplomatici și ar fi încercat să verifice corespondența diplomatică pe Aeroportul Internațional Chișinău. Instituția califică aceste afirmații drept false și susține că toate acțiunile au fost desfășurate cu respectarea Convenției de la Viena și a legislației naționale.
Reacția MAE vine după ce Ambasada Rusiei a afirmat că, la 25 iunie, mai mulți curieri diplomatici ar fi fost opriți pe Aeroportul Internațional Chișinău și că li s-ar fi solicitat verificarea valizei diplomatice și predarea telefoanelor mobile. Misiunea diplomatică a calificat presupusul incident drept o încălcare gravă a normelor dreptului internațional.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că valiza diplomatică nu a fost deschisă, reținută sau supusă vreunei verificări care să contravină Convenției de la Viena. De asemenea, instituția afirmă că niciun curier diplomatic nu a fost reținut.