
Amenințări reale dacă în Parlament ajunge o majoritate pro-Kremlin
O eventuală majoritate pro-Kremlin în Parlament ar bloca definitiv procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, a declarat președintele PAS, Igor Grosu. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă, susținută alături de premierul Dorin Recean.
„O guvernare sau o majoritate pro-Kremlin – Dodon, Șor, Țurcan, Ceban și alții – vor aduce în instituțiile statului reprezentanți ai Federației Ruse, în poliție, SIS, procuratură, așa cum s-a mai făcut. După ei își vor face apariția grupările criminale, bandiții, Șor și toată protipendada lui, care abia așteaptă să revină la practicile de a fura și jefui această țară”, a menționat liderul PAS.
Potrivit lui, o astfel de majoritate ar genera un șir întreg de consecințe grave, precum oprirea fondurilor europene, anularea referendumului pentru integrarea în UE, restricționarea votului diasporei și riscul ca tinerii moldoveni să devină „carne de tun” în războaiele lui Vladimir Putin. În plus, spune el, ar pune în pericol dreptul la liberă circulație în Uniunea Europeană.