Amenzile aplicate alegătorilor corupți se ridică la 5 milioane de lei4Foto© zdg.md

Amenzile aplicate alegătorilor corupți se ridică la 5 milioane de lei

, 9 știri, 7 vizualizări

Potrivit CNA, este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.

Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.

„CNA examinează în continuare procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârșit fapta contravențională este liberată de răspundere contravențională dacă s-a autodenunțat și/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală”, amintește CNA.