Aproape jumătate din transportatorii auto de călători lucrează la negru3Foto© deschide.md

Aproape jumătate din transportatorii auto de călători lucrează la negru

, 4 știri, 15 vizualizări

O problemă nesoluționată din 2012 rămîne neajustarea tarifelor pentru călătorii pe rutele interurbani și suburbane, fapt ce a generat o altă problemă: piața tenebră a transportului de călători. Astăzi, circa 50% din transportatori lucrează la negru – nu au autorizații, „fură” pasageri, nu intră în autogară, a declarat pentru IPN Vladimir Florea, președinte al Asociației Patronale Uniunea Transportatorilor și Drumarilor.

Estimările arată că veniturile ratate la buget sînt de 300 de milioane de lei.

Vladimir Florea a menționat că în 2012 tarifele au fost majorate de la 0,36 la 0,48 bani/kilometru. De atunci alte ajustări de tarif nu s-au făcut, deși carburanții s-au scumpit, la fel și cheltuielile de întreținere. Potrivit lui Vladimir Florea, de atunci s-au schimbat guverne, toți au spus că înțeleg problema, au promis soluții, dar nu s-a întîmplat nimic. În opinia sa, politicul evită subiectul majorării tarifelor pentru că nu vrea să stîrnească nemulțumirea oamenilor.

O soluție, potrivit liderului patronal, ar fi liberalizarea pieței, astfel încît transportatorii să decidă ce tarife aplică ca să rămînă competitivi. O practică de acest fel este aplicată cu succes în Ucraina.