Arina Spătaru, agent sub acoperire: Ilan Șor mi-a confirmat că este finanțat de Rusia
Fosta deputată Arina Spătaru, în prezent lidera Partidului „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa”, a fost timp de câteva luni „agent sub acoperire” într-o operațiune SIS, iar misiunea principală: să facă front comun cu Ilan Șor. Mai exact, Arina Spataru „s-a lăsat cumpărată de Șor” pentru a afla detalii despre partidele pe care le-a fondat politicianul și cum este ajutat de Kremlin în acest sens. Spătaru a organizat o conferință de presă unde a povestit mai multe detalii din operațiune.
„Eu, Arina Spătaru, tot eu Victoria Bogatu, agentul sub acoperire, sunt deputatul menționat în ancheta făcută publică ieri, de către Procurorul General, SIS, CNA și Procuratura Anticorupție. Din 15 aprilie am așteptat acest moment: când voi putea ieși în sfârșit în fața dumneavoastră și să vă povestesc detalii din această investigație care, cu adevărat, va arunca în aer politica moldovenească.
Timp de 5 luni, Șor credea că Arina Spătaru a fost cumpărată pe banii lui. Șor credea că ALDE este făcut la indicațiile lui. Șor credea că Adrian Culai lucrează pentru el. Am o veste foarte proastă pentru domnul Ilan Șor! V-ați înșelat amarnic. Nu toți oamenii sunt de vânzare! Nu toate sufletele se pot cumpăra cu 30 de arginți!