
Atac armat în biserică. Polițist împușcat și două femei ucise după o urmărire ca în filme
Două femei au fost ucise într-o biserică din Kentucky, iar un polițist a fost împușcat în urma unui atac armat cumplit petrecut duminică, în SUA.
Femeile au fost ucise la Biserica Baptistă Richmond Road din Lexington. Doi bărbați au fost răniți, inclusiv unul care se află în stare critică, a declarat șeful poliției din Lexington, Lawrence Weathers, într-o conferință de presă.
Autoritățile nu au dezvăluit numele sau vârsta suspectului potrivit Reuters, informează Mediafax.
Suspectul a tras asupra polițistului după ce a fost oprit în apropierea aeroportului Blue Grass, în jurul orei locale 11:30, în comitatul Fayette, a declarat Weathers. Împușcăturile au avut loc pe o șosea care înconjoară aeroportul, dar care nu are legătură cu operațiunile acestuia, a declarat poliția. Polițistul a fost transportat la un spital din apropiere și se află în stare stabilă.