
Calea Ferată din Moldova va primi, în premieră, sprijin financiar de la stat pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii
Calea Ferată din Moldova va primi, în premieră, sprijin financiar de la stat pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii. În acest scop, Executivul a aprobat Contractul multianual pentru administrarea infrastructurii feroviare. Suma exactă va fi stabilită la momentul semnării documentului.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Proiectul prevede condiții generale ale contractului multianual pentru administrarea infrastructurii feroviare și modelul tip al acestuia ce va cuprinde prevederi referitoare la bugetarea lucrărilor de reînnoire a rețelei feroviare, inclusiv din fonduri externe, instituirea registrului infrastructurii feroviare, stabilirea regulilor de reacționare la întreruperile majore din traficul feroviar și a situațiilor de urgență, și altele.
Contractul va avea o durată cuprinsă între trei și cinci ani și va include mecanisme clare de monitorizare a lucrărilor realizate, astfel încât banii publici să fie folosiți cu responsabilitate.